Marcel Ciolacu, EXPLICAȚII privind scăderea impozitelor pe salarii: ,,Sunt un partener al partenerilor sociali, patronate şi sindicate”

Publicat: 13/05/2024, 19:34

Premierul Marcel Ciolacu a declarat întrebat fiind despre solicitările sindicatelor privind scăderea taxelor pe salarii că știe că avea cea mai mare impozitare a salariilor din Europa, ,,dar nu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul pe economie, să mă trezesc cu două din treimi angajați cu salariul minim.”

Sunt un partener al partenerilor sociali, patronate şi sindicate, dar un partener astfel încât să avem un plan, nu un plan pe moment cum s-a întâmplat de 30 de ani în România. Am să stau la masă cu patronatele şi sindicatele şi vom începe acest plan de pus la punct, pentru că România nu poate să se dezvolte numai prin investiţii. România trebuie să devină sustenabilă şi prin servicii şi prin tot ce înseamnă economie. Eu nu pot risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim să am două treimi, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre scăderea impozitării la salariul minim, luni, a inaugurarea noii secţii de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Marcel Ciolacu spune că are în vedere măsura scăderii impozitelor pe salarii, dar că nu poate lua o decizie rapidă doar pentru a câștiga voturi.

Eu nu arunc România într-o aventură, după ce am muncit împreună cu toţi colegii mei din Guvernul României să aducem această stabilitate macroeconomică. Da, spun de peste doi ani că este cea mai mare impozitare la salariile mici din Europa, peste tot. Dar legislaţia, eu nu pot risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim să am două treimi. Asta înseamnă că am distrus România şi nu am salvat-o. Ca să iau o măsură pe picior ca să îmi aducă eventuale voturi, nu am să o fac. Vă repet. Lăsaţi-mă, exact cum a venit Apocalipsa mereu, nu m-am încadrat în deficit, am dat faliment, vă anunţ o veste bună. Să fiţi atenţi la inflaţia care va fi anunţată pentru două zile, a completat şeful Guvernului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare